PREOTUL CASEI
Pentru mine, copilaria a rămas vârsta minunată în care mi-am descoperit înclinaţia spre frumos, dreptate şi Dumnezeu.
Aveam un unchi bătrân care fusese pe front în Rusia. Îmi povestea diferite întâmplări din război, pe care le ascultam cu plăcere, pentru că mişcau inima mea si simţeam cum înflorea înăuntrul meu un sentiment nou . Simţeam ca şi eu pot fi ca cei de pe front; puteam chiar să mor şi eu alături de camarazii bătrânului. Mai târziu am aflat ce înseamnă patrotism.
La numai şapte ani, mâncând la masa bătrânului, am aflat de la sotia lui că nu este bine să mâncăm , până nu ne închinăm. Tot atunci am aflat că mâna cu care te închini este cea dreaptă şi că degetele trebuie ţinute într-un anumit fel, dar cel mai important era ca cele două degete din palmă să fie foarte bine lipite unul de altul şi de podul palmei, " ca să nu-şi bage necuratu* coada".
Mama Miţa, căci aşa se numea bătrâna, mi-a explicat şi de ce miercurea şi vinerea ei nu mâncau "bucăţică" aşa cum îmi da mie mama acasă, pentru că ei posteau.
Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut prima oară într-o Vinere pe băbuţă aprinzând o lampă mică ce avea în loc de oglindă o iconţă. Era prima candelă pe care am văzut-o şi mă fascina foarte.
Prima Bobotează pe care mi-o amintesc a fost specială dintr-un anume punct de vedere. Mamaia, ne scoală de dimineată , ne pune să ne spălăm pe faţă , să spunem pe "Tata al nostru" şi să bem "aiazmă".
După prima Spovedanie din viaţa mea, tot Mama Miţa m-a învăţat cum se fac metaniile, şi aici am a aminti o poveste frumoasă. Bătrâna nu fusese la scoală şi m-a învăţat, ca să nu greşesc la numărătoarea metaniilor,aşa cum făcea ea, să iau boabe de porumb, atâtea câte metanii cerea canonul meu şi să le pun lângă mine, iar după fiecare metanie bătută să mut câte un bob până voi termina canonul.
Tămâiatul casei , al porcului sacrificat de Crăciun, al bucatelor pe care bunica le da de pomană duminica şi la sărbători , îmi provoca stări de exaltare , îndemnându-mă să fac şi eu acelasi lucru.
Toate aceste lucruri au avut în sufletul meu de copil un ecou fenomenal. În clasa a II-a, deja spuneam Tovarăşei Învăţătoare că eu vreau să mă fac Preot, fapt ce a cotrariat-o foarte tare.
Din tot ce am arătat aici , am vrut de fapt să scot în evidenţă că într-o familie, femeia este de fapt PREOTUL CASEI.
