Mi-a luat foarte mult să încep sa scriu aici. Poate că am ezitat din cauza nesiguranţei, a lipsei de încredere, ori de inspiraţie. Ceea ce m-a determinat să sparg gheaţa a fost un lucru care mă agasează foarte tare.
Nici nu a trecut bine sărbatoarea Paştilor , că oamenii noştri, mai ales cei tineri au şi uitat. Încă de copil ştiam de la bunica faptul că de la Paşti şi până la Înălţare se salută cu Hristos a înviat! şi Adevărat a ănviat!
Acest salut mă făcea sa mă simt bine, mă simţeam important. Abia acum îmi dau seama de ce. Matur fiind, am realizat că de fapt prin salutul acesta ne facem şi noi nişte mici mărturisitori ai lui Hristos. Cred că acum , mai mult decând oricând este nevoie de mărturii, cât de mici, sau mari ar fi ele. Poate că nu este cool să zici Hristos a înviat!, dar cu siguranţă este sănătos. De sănătate morală şi de bun simţ avem cu adevărat nevoie acum.
Iti spuneam, pentru ca zici ca nu a aparut nici un comentariu, ca partea frumoasa abia incepe, deorece tu trebuie sa fii acela care sa lupti pentru redescoperirea salutului crestinesc pana la Inaltare, macar la tine in parohie.
RăspundețiȘtergere